joi, 10 octombrie 2013

luni, 9 septembrie 2013

TUDOR GHEORGHE - "Pelerini din tara nimanui" Joi, 24 octombrie, ora 19

Iata profilul discret al acestei toamne in viziunea artistului Tudor Gheorghe:


 Tudor Gheorghe demarează un nou turneu naţional, într-o orchestrație de excepție a lui Marius Hristescu! 
Biletele se gasesc la Secretariatul Casei de Cultura a Sindicatelor "Vasile Alecsandri" Bacau
(Intrarea din spatele cladirii, etaj 1)
Pretul biletelor: 75 si 50 lei (in functie de locul din sala)

marți, 12 martie 2013

Actorul Ion Caramitru a împlinit 71 de ani. Cum s-a conturat cariera artistului de-a lungul timpului



Actorul şi regizorul Ion Caramitru a împlinit sâmbătă, 9 martie, 71 de ani. De-a lungul timpului, artistul şi-a conturat o carieră spectaculoasă, împărţindu-şi timpul între scenele teatrelor, platourile de filmare şi, o perioadă, ministerul Culturii. Întotdeauna însă a făcut eforturi pentru a păstra “ceea ce teatrul românesc a dus în spate de când a fost înfiinţat, şi anume o foarte expresivă parte a identităţii naţionale exprimată profund prin spectacolul de teatru”.

Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942, în Bucureşti, într-o familie de aromâni. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” în 1964, la clasa prof. Beate Fredanov.



Tot atunci a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), în spectacolul “Eminescu”, de Mircea Ştefănescu. Cu un an înainte însă, actorul a jucat rolul lui Hamlet, în piesa cu acelaşi nume, regizată de Costache Antoniu, la Teatrul Bulandra.
Mai mult timp a continuat colaborarea cu ambele instituţii, fiind distribuit în numeroase piese, printre care „Steaua fără nume” (1964), „Eminescu” (1964), „Vicarul” (1965), „Un tramvai numit dorinţă” (1965), „Procesul Horia” (1966), „Romeo şi Julieta” (1967), „Macbeth” (1968), „Leonce şi Lena” (1970), „A douăsprezecea noapte” (1973), „Azilul de noapte” (1975), „Furtuna” (1978), „Pericle” (1981), „Uriaşii munţilor” (1987), „Teatrul comic” (1992) „Sorry” (2003), „Şase personaje în căutarea unui autor” (2005), „Eduard al III-lea” (2008), „Macbeth” (2011).



*Ion Caramitru şi Irina Petrescu, în piesa “Suflete tari” (regia: Cornel Todea, 1979)


Ion Caramitru a avut o intensă activitate şi în cinematografie, jucând în peste 30 de filme. Unele dintre cele mai apreciate interpretări ale sale au fost cele din peliculele „ Pădurea spânzuraţilor” (1964, regia Liviu Ciulei), „Iarba verde de acasă” (1978, regia Stere Gulea),  „Ecaterina Teodoroiu” (1978, Dinu Cocea), „Kafka” (1991, regia Steven Soderbergh), “Mission: Impossible” (1996, regia Brian De Palma) şi “Amen” (2002, regia Costa Gavras).

În anul 1995, Ion Caramitru a devenit Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic pentru promovarea culturii, fiind decorat de Regina Elisabeta a II-lea a Marii Britanii şi Irlandei de Nord, iar în 1997 a fost numit, în Franţa, Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor.

În perioada 1990-1993 a fost director al Teatrului Bulandra din Bucureşti, iar din anul 2005 este director al Teatrului Naţional din Capitală.

Un an mai târziu, i-a fost înmânată înalta distincţie Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce.

În 2012, Ion Caramitru a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, din Piaţa Timpului din Bucureşti, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga sa activitate şi pentru contribuţia la dezvoltarea vieţii cultural-artistice româneşti. Atunci, actorul a arătat că va face întotdeauna tot ce-i stă în putinţă pentru a păstra “ceea ce teatrul românesc a dus în spate de când a fost înfiinţat, şi anume o foarte expresivă parte a identităţii naţionale exprimată profund prin spectacolul de teatru”.

Ion Caramitru este căsătorit cu actriţa Micaela Caracas, alături de care are trei fii: Andrei, Ştefan şi Matei.
 

 

marți, 19 februarie 2013

Teatru: DINEU CU PROSTI - MARTI 19 MARTIE 2013 ORA 19



Dineu cu prosti, antrenanta comedie despre prostie a lui Francis Veber cu Horatiu Malaele, Ion Caramitru si Medeea Marinescu va putea fi vazuta si de bacauani pe 19 martie 2013  la Casa de Cultura a Sindicatelor “Vasile Alecsandri”, de la ora 19.00.
Tratand intr-o savuroasa cheie comica tema larg rapandita a prostiei, piesa de teatru a lui Veber pleaca de la ideea nastrusnica a un dineu organizat intr-un grup de prieteni intelectuali, snobi si sarcastici, dineu ai caror invitati  candideaza, fara s-o stie, la titlul de prost perfect. La finalul unui astfel de dineu amanat si al unui festin comic desfasurat cu tot tacamul, autorul ne serveste, spre desert, o lectie de viata tratata cu rafinament si subtilitate frantuzeasca: cine este, de fapt, prostul?…
Subiectul, transpus cinematografic chiar de autorul sau, a produs un succes fulminant in 1999, cand, din sase nominalizari la prestigioasele premii César a fost rasplatit cu trei, pentru: cel mai bun scenariu, cel mai bun actor in rol principal (Jacques Villeret in rolul François Pignon) si cel mai bun actor in rol secundar, la care s-a adaugat un formidabil succes de public: peste noua milioane de spectatori numai in Franta.
Vreti sa va distrati, sa uitati de griji, sa va amuzati, vreti sa radeti, si iar sa radeti, atunci mergeti sa vedeti aceasta comedie savuroasa, bine construita, vie, alerta, eficace, cu o distributie perfecta.
Distributia:
  • Francois:         Horatiu Malaele
  • Pierre:       Ion Caramitru
  • Marlene:      Medeea Marinescu
  • Cheval:            Alexandru Bindea
  • Christine:         Costina Ciuciulica
  • Leblanc:           Dorin Andone
  • Archambaud:    Alexandru Georgescu
Regia: Ion Caramitru
Traducere: Tudor Tepeneag
Scenografie: Florilena Popescu Farcasanu
Durata spectacolului: 1 ora si 40 minute (fara pauza)

Pretul biletelor: 80 si 100 de lei
Acestea pot fi procurate de la Secretariatul casei de Cultura Bacau (intrarea din spatele cladirii, etaj 1) de luni pana vineri, intre orele 9-15.30