luni, 11 mai 2015

Spectacol "MAGIA COPILARIEI" - 18 mai, ora 18


Premiera, “Magia Copilăriei”, cu Teatrul Excelsior

Ce se întâmplă când cartea vrăjilor este deschisă? Imposibilul devine posibil. Un dovleac galben se transformă cât ai clipi într-o trăsură de aur, scaunele încep să zboare, din eșarfele multicolore apar porumbei albi, iar minunile nu au sfârșit.



Unde au loc toate aceste năzdrăvănii? 
Doar la Casa de Cultura, în premiera, Magia Copilăriei sau Bibbidi-bobbidi-boo, luni, 18 mai, la ora 18.00
Fiți foarte atenți, pentru că veți intra împreună cu Marele Vrăjitor, cu Spiridușul său, cu cele trei Vrăjitoare de la Răsărit și cu Thomas, Ucenicul vrăjitor, în cea mai fantastică aventură.



Faceți liniște! Se ridică încet,încet, cortina. Începe La Grande Magia. O singură dată în viață aveți prilejul să urcați în mașina timpului, în feericul ținut al lui „a fost odată ca niciodată”… 

Șoptiți împreună cu personajele din Magia Copilăriei: bibbidi-bobbidi-boo, bobbidi-bibbidi-boo. Orice dorință vi se va îndeplini!



Pretul unui bilet: 25 de lei

Relatii la telefoane: 0234.536.512 sau 0758.10.56.96

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu